Draga Amelie,
Vroiam sa-ti scriu despre ce mai fac... dar ma gandesc sa nu irosesc aceste pagini si sa le ingreunez cu problemele mele; in schimb, am sa-ti scriu despre o intamplare ce mie mi s-a parut magica, dar doar pe moment si sper ca si tu sa regasesti cate ceva din aceasta in aceste randuri pe care ti le voi scrie... Iar daca poti -tu-, pastreaza-le 'ntr-o sticla si impartaseste-le cui ti-o fi drag , asa cum fac si eu in acest moment.
Se facea a fi sfarsit de toamna , dar deja ninsese mult, totul in jur era alb , iar drumurile erau acoperite de vata de zahar. Oamenii plecasera pesemne din oras spre statiuni caci orasul era gol. Ba nu, gresesc , o lumina intr-un varf de brad,o lumina intr-un manson in departare, confereau orasului viata si culoare.
Si plec ,pierduta-n gandurile mele si ma afund in zapada. Pan' la glezne,apoi pan" la genunchi...dar nu era frig,orasul ma chema spre el, dorea ca eu sa -i gasesc sufletul. Si m-a tot dus pe aripi de lebada si de vise,m-a dus departe si m-a lasat sa ma trezesc langa lac.
De ce acolo? -nu stiu...
"Oare sufletul sa-i fie ascuns in ape?" m-am uitat intrebatoare spre oglinda inghetata. Era crapata pe alocuri si prafuita de ninsoare. Am dat praful la oparte.
Nu era nimic, doar apa si statui ale timpilor orasului.
"Oare asta ii lipsea orasului meu,vremea sa?" -nu stiu.
Desi n-am gasit nimic,mi s-a parut ca am gasit totul. Si poate nu e asa, poate o sa gasesc odata alta particica..ca sufletul orasului meu sa fie intreg.
Pana atunci,ramai sa cauti langa mine,nu vei regreta...
A ta, Creed Annie
Marcat
Acum 14 ani
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu